BINE DE ŞTIUT, 15 iunie. Lapte şi miere în programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu. Și prin ce teste trec nepalezii care vor să vină la muncă în România - reportaj "Străini în visul românesc"
Astăzi, 15 iunie. Discursul premierului desemnat: "patriotism economic" şi "românii nu vor mai fi sclavii moderni ai Europei"
BINE DE ŞTIUT
233 de pagini de promisiuni de la noul Guvern
(Click pe GIF pentru video integral)
Cu un an înainte de patru rânduri de alegeri, curg promisiunile în programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu: preţurile vor scădea, salariile şi pensiile vor creşte. Iar dezvoltarea ţării va fi făcută prin... patriotism economic, noul concept PSD. Nu vom mai fi sclavii moderni ai Europei, s-a gândit noul premier. Multe dintre reformele anunţate nu au, însă, surse de finanţare, în condiţiile în care statul este dator vândut.
Vacanțe anulate de frica holerei
(Click pe GIF pentru video integral)
Panică printre români, după alerta de holeră din Ucraina! Tot mai mulţi îşi anulează vacanţele la mare de teama unei noi epidemii. Biologii îi liniştesc: pericolul este foarte de scăzut. În schimb, pe ţărmul Ucrainei, riscul nu a trecut.
Haos în școli
E haos în şcoli în ultimele zile înainte de vacanţă. Se încheie mediile, se predau manualele şi se pregătesc festivităţile de premiere, în timp ce ministrul Educaţiei ar vrea să se facă şi recuperări. Pentru asta, promite profesorilor că vor primi salariul întreg pe luna iunie. Pentru săptămâna viitoare, Ligia Deca ridică miza: profesorii corectori şi supraveghetori de la Evaluare şi Bacalaureat ar putea primi mai mulţi bani.
Observator, pe urmele muncitorilor Nepalezi
(Click pe GIF pentru video integral)
Avem un deficit de 200.000 de muncitori în construcţii, pe care trebuie să-i aducem din est. Asia a devenit loc de pelerinaj pentru firmele româneşti, care merg în ţări precum Nepal şi se întorc cu sute de muncitori după câteva zile de selecţie. Pentru 500 de euro, masă şi cazare, îşi lasă familiile şi ţara ani la rând. Un nou episod din seria "Străini în visul românesc".
Capitala sub supraveghere
Mii de camere de supraveghere au împânzit bulevardele şi străzile din Bucureşti. Locuitorii din sectorul 2 sunt cei mai monitorizaţi: peste 700 de ochi cibernetici îi urmăresc în intersecţiile periculoase şi zonele cu mare criminalitate. Primăriile vor să dubleze numărul camerelor, pe motiv că infracţiunile au scăzut mult de când sunt monitorizate video cartierele.
Altfel de cazare la mare
(Click pe GIF pentru video integral)
Vacanţa la mare ca o experienţă aparte. Sunt tot mai căutate destinaţiile unde, pe lângă cazare, turiştii au parte de atmosferă intimă şi romantică. De la igluuri pe malul mării până la căsuţe pe lac, cu vedere spre apusuri memorabile. Există așa ceva și în țara noastră!
14.000 de case verzi în 4 minute
România se umple de panouri fotovoltaice! Bugetul "Casa Verde Fotovoltaice" pentru Muntenia s-a epuizat astăzi în timp record: patru minute. Peste 280 de milioane de lei au fost alocate în 7 județe.
Se redeschide Transfăgărășanul
(Click pe GIF pentru video integral)
Imagini spectaculoase în miez de vară! Transfăgărăşanul, supranumit "drumul printre nori" s-ar putea redeschide circulaţiei de săptămâna viitoare. Până atunci, drumarii intervin în forţă cu utilajele de deszăpezire şi încearcă să cureţe şoseaua. În unele locuri, stratul de zăpadă depăşeşte chiar si doi metri.
Lupul bate frunza
(Click pe GIF pentru video integral)
Frunza, logoul ţării noastre... putea să se ofilească! Jurnalistul Charlie Ottley, îndrăgostit de România, propune un nou brand de ţară cu tot ce avem noi mai frumos. Ca să fie mai convingător, cel care a descoperit aromele României în mai multe documentare şi le-a arătat lumii, şi-a tatuat pe braţ... lupul dacic.
Italia, în doliu
(Click pe GIF pentru video integral)
Italia şi-a luat adio de la Silvio Berlusconi. 20 de mii de oameni s-au adunat la Milano pentru funeraliile de stat, la care au asistat întreaga conducere politică a ţării şi mai mulţi lideri mondiali. Înconjurat de controverse în timpul vieţii, fostul premier a fost şi acum motiv de scandal. Opoziţia a criticat guvernul pentru că a decretat doliu naţional.
Lukașenko amenință cu armele lui Putin
Preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, confirmă: Putin a trimis arme nucleare pe teritoriul ţării sale. Sunt de trei ori mai puternice decât bombele de la Hiroshima, spune liderul de la Minsk, care face o declaraţie îngrijorătoare. Nu va ezita să le folosească la nevoie. În acest timp, Rusia a continuat să atace Ucraina. Trei oameni au murit, azi-noapte, în bombardamente la Odesa. Contraofensiva ucraineană merge greu, trupele au mai înaintat doar câteva sute de metri.
37 de capete de acuzare împotriva lui Trump
(Click pe GIF pentru video integral)
Un cadou de aniversare pe care Donald Trump nu şi l-ar fi dorit. Cu o zi înainte să împlinească 77 de ani, fostul preşedinte a fost la tribunal, în dosarul documentelor secrete găsite la reşedinţa lui din Florida. Are 37 de capete de acuzare pentru gestionare ilegală şi obstrucţionarea cercetărilor. Trump a pledat nevinovat şi a denunţat, din nou, o vânătoare de vrăjitoare şi un proces politic.
JLo poartă pantofi românești
(Click pe GIF pentru video integral)
Are zeci de milioane de fani în toată lumea şi este recunoscută pentru apariţiile pline de eleganţă. Jennifer Lopez a strălucit la un eveniment încălţată cu o pereche de sandale fabricate la Sibiu. Iată povestea brandului românesc care a cucerit vedetele lumii, de la Beyonce, la Heidi Klum şi Rita Ora.